Arhive etichetă: iertare

Arta de a darui

Cand totul este gri si nu mai vedem nici macar la 2 m distanta, cand suntem orbiti si surzi, cand viata pare o continua lupta exista o solutie de scapare, de evadare: arta de a darui.

Am invatat de mici ca lumea este faurita din iubire. Cea mai importanta lectie invatata este cea a iubirii. Suntem ceea ce simtim, ceea ce gandim, ceea ce vorbim. Cuvintele prind viata, sentimentele creaza lumi magice, conexiunie dintre oameni devin din ce in ce mai puternice. Se amplifica, devenim mai buni, mai inimosi, mai calzi, mai oameni.

Nu mai exista ura si razbunare, suntem prieteni cu toti cei care ne-au injosit si toti cei care ne-au facut sa suferim sunt fratii nostrii. Poate ca ar trebui sa fie mereu Craciunul, poate asa lumea nu s-ar mai dezintegra.

A iubi este lucru mare. Fara aceasta arta nimic nu ar mai avea sens. Din iubire facem tot. Pasiunile noastre izvorasc din iubire, cele mai inovatoare lucruri au avut ca rod iubirea muncii, familiile sunt intretinute doar din acest foc care arde vesnic fara oprire. Si cum il alimentam?

Este chiar simplu, daca iubim, daruim. Vedem ceea ce este frumos in jurul nostru, iar frumusetea ne face sa oferim din ce in ce mai mult. Daruim un zambet fugar in autobuz, o floare rupta din gradina vecinului unei necunoscute, un sarut neasteptat, o imbratisare, o lacrima. Daruim pentru a ne face mai buni, mai feiriciti. Ne daruim pe noi altor persoane, daruim sfaturi, povesti de viata, sentimente si incercari. Daruim informatii si juraminte. Nu totul se rezuma la bani, masini si telefoane, nu toti ne dorim case si bijuterii. Nu orice femeie isi doreste pantofi si genti. Cardul de credit este rece si dur. Noi avem nevoie de cadura, suntem fauriti sa ne jucam cu focul. Si doar sufletul nostru are cheia. O persoana care iubeste si se ofera are lumea la picioare.

Anunțuri

Poveste

10491148_653530148072751_3677316440677284844_n

Am sunat-o dupa 5 ani. Cat nu ar fi de ciudat, dar ea nici nu si-a schimbar numarul de telefon, de parca astepta. Cand a ridicat receptorul, m-am cutremurat. Vocea ei era atat de fericita. Pe fundal se radeau copii. Dupa al ei „Alo” am ramas fara cuvinte. Nu stiam ce sa spun, eram fericit pentru ea, si in acelasi timp parca ceva se rupea din mine. Atunci, 5 ani in urma, ea spunea ca ma va iubi mereu. Eu am ras, spunandu-i ca isi va intalni fericirea. Chiar daca in mine stiam ca nu minte. Atunci oricum am plecat…

Dupa ce mi-a zis „Alo” am pus receptorul. Tineam strans telefonul in mana. A venit apoi un mesaj. Ea scria…” Salut! Sa stii ca am asteptat acest sunet. Speram foarte mult sa aud glasul tau. Dar tu te-ai speriat, ca si atunci. Acum cu siguranta pot sa inchid telefonul. Stiu de ce m-ai sunat. Doreai sa stii, daca te iubesc. Da,te iubesc. Si nu ti-am spus minciuni nici atunci. Am incercat sa o sun din nou, dar numarul deja nu era disponibil. Am sunat in ziua urmatoare, apoi iar si iar. In fiecare zi. Am incercat sa o gasesc, dar a disparut…

Acum am 39 de ani. Sunt singur. Nu am nici copii si nici pisici macar nu tin in casa. Tot ceea ce am este acel numar, ca si acum 15 ani. Cine stie, poate intr-o zi va suna…

Concluzie: Iubeste pe cel de langa tine acum si nu mai tarziu. Mai tarziu inseamna niciodata.

Traiasca orgoliul

1794547_791559570878272_4068627527214227821_n

Si ne-am pierdut. Ne-am pierdut in valul de lucruri nesemnificative care ne fac sa uitam ce conteaza cu adevarat in viata. Iubirea, dragostea, iertarea, ce-s alea? Nu stim noi asa ceva. Astazi guverneaza orgoliul…si maine…si poimaine…si tot asa pana cand ne trezim la realitate si ghici ce: suntem singuri. Si viata iar ne loveste cu un pumn. Doare, nu?

Orgoliul este regele sentimentelor. Cel mai puternic, cel mai dureros, cel mai al dracu. Cate iubiri nu s-au incheiat pentru ca unul din cei doi a tinut cu dintii de acest oribil sentiment si nu s-a mai intors. Fara scuze, fara pareri de rau, fara iertare, fara explicatii. Si cand te gandesti ce fraieri suntem…totul se poate rezolva doar cu o vorba buna, doar cu un telefon, doar cu o parere de rau. In ziua de azi cine spune „imi pare rau” este fraier, las, slab. Nu e nimic, mie imi place sa fiu fraiera, slaba. Imi place sa imi recunosc vina,sa stiu unde am gresit, sa repar lucrurile. Si incerc, si incerc, si incerc si apoi daca observ ca incerc singura? Ce se mai poate face?

Cand orgoliul domneste este greu sa dai drumul sentimentelor. Poate ca da, iubesti enorm, poate ca in minte iti trec o mie de declaratii de dragoste, poate ca stii ca ai gresit si iti pare rau, dar ceva te opreste sa le spui, sa le arati.

De cate ori nu am auzit frazele:

„ Nu il sun eu, sa ma sune el primul.”

„Daca nu imi da mesaj pana in ora X inseamna ca este un nesimtit, nu il voi mai cauta niciodata.”

„Nu ma intorc la el/ea. Daca ma iubeste el/ea va face orice pentru mine.”

„Eu nu imi cer scuze, nu am gresit cu nimic.”

Si lista poate continua.

Eu le-am folosit pe toate. Da, recunosc ca am un orgoliu imens si incerc sa il schimb. Dar ce se intampla cu persoanele care nu doresc acest lucru, care cred ca vor castiga in viata prin acest comportament?

In viata pierzi persoane, lucruri, ocazii si uneori ajungi sa te pierzi si pe tine. La inceput ne legam strans unii de altii si apoi legatura se rupe. Una din lectiile pe care le-am invatat a fost ca alte persoane nu vor sta niciodata dupa curu’ tau. Asta inseamna ca nici tu nu trebuie sa stai dupa curu’ altora, dar atunci cand iubesti, cand iti doresti ceva este simplu. Orgoliul nu trebuie sa existe.

Dragostea invinge orgoliul.

E chiar simplu, nu ?

La 90 de ani inca te tin de mana…

lovers2

Ii vezi peste tot. Pe strada, la magazin, in parc, iesind din bloc si imediat ii observi pentru ca au ceva special, ceva rar, ceva doar al lor. Ei au ceva ce ne face sa zambim, sa fim increzatori, sa credem in iubire vesnica. Prin simplul fapt ca se tin de mana ei ne ofera o doza de putere si de speranta de care avem nevoie. Cersim dupa ea, cersim dupa iubire.

107027668

Se spune ca iubirea dureaza intre 3 si 4 ani. O prostie…

Iubirea dureaza atat timp cat iti doresti tu, atat timp cat lupti pentru ea, atat timp cat te uiti la cel de langa tine si iti doresti inca o zi alaturi de el…si inca o zi ..si inca o zi …pana cand ajungeti la 90 de ani si va tineti inca de mana. De ce? Pentru ca va este frica sa nu pierdeti momentele, sa nu risipiti zilele in zadar. Pentru ca mai sunt foarte putine…

Ne pierdem in nimicuri si uitam sa ne bucuram de ce este cu adevarat important. De multe ori ne pierdem timpul langa persoana nepotrivita. Chiar vrei sa te trezesti la 90 de ani si sa fii plin de regrete? Chiar vrei sa te uiti in urma si sa observi cat de mult ai ratat, cate persoane ai pierdut din cauza nimicurilor, din cauza orgoliului nemasurabil?

Vreau ca sa ma bucur de fiecare moment. Nu vreau sa am regrete, refuz asta. Vreau sa imi traiesc propria poveste de dragoste, sa iubesc neconditionat, sa fiu ranita, sa iert , sa gresesc, sa invat si in final sa le pot povesti nepotilor mei ce „telenovela” a fost viata mea. Dar vreau sa o fac impreuna cu sotul meu, tinandu-l de mana. Pentru ca l-am tinut si la 18 ani ..si la 35 …si la 55 si il voi tine si la 90 .

Aceasta este pentru voi , femei puternice

1507717_773665176001045_3816025830903005027_n

Aceasta este pentru voi , femei puternice

Pentru femeile care stiu sa se respecte ,

Sa fie respectate si sa ierte .

Pentru o femeie care stie cand sa spuna NU

Si nu se lasa influentata.

Pentru o femeie care iubeste indiferent de situatie,

Care se lasa iubita indiferent de consecinte,

Care daruieste totul si nu cere nimic .

Aceasta este pentru femeile cu inima de piatra,

Pentru cele ranite,injunghiate,care sangereaza ,

Pentru femeile care sunt frumoase si atunci cand plang,

Pentru femeile fericite,

Pentru toate femeile care au gresit

Si care vor gresi,

Care au iertat si care vor ierta ,

Care au fost iubite de multi barbati,dar in inima lor a fost doar unul .

Pentru femeile cu demnitate,

Cu perseverenta,ambitie,umor,senzualitate.

Pentru cele care stiu sa se impuna,

Dar si pentru cele care stiu sa spuna „ imi pare rau „ .

Pentru cele care nu stiu sa iubeasca,

Dar vor sa fie iubite .

Pentru femeile care stiu sa se puna pe primul loc,

Pentru cele care inca invata ,

Pentru fiecare femeie dintre voi,

Pentru ca noi invatam toata viata .