Arhive etichetă: fericire

The sky is the limit ?

Si tu unde te opresti? Unde spui stop? Gata, a ajuns? Mai poti duce? Renunti? Te plangi si nu mai vrei sa te ridici. De ce? Probabil pentru ca daca ti-ai pune in minte sigur ai reusi sa o faci. Pentru ca avem puterea sa facem absolut orice ne dorim.

Corpul este ghidat de minte, iar mintea este ghidata de inima. O inima de luptator mereu va invinge.

Poti reusi absolut tot ceea ce iti propui, cu conditia sa nu renunti. Unii isi pun in minte sa faca rau, sa omoare, sa distruga, si ghici ce? Chiar reusesc. Pentru ca asta este scopul lor, dorinta lor, obiectivul lor.

Din fericire mai este o categorie. Oameni care isi pun inima pe tava in slujba binelui. Eu ii numesc salvatori. In primul rand se salveaza pe ei si in al doilea rand salveaza si alte persoane. Acesti oameni creeaza ceva frumos, pun accentul pe dezvoltare si nu pe prostie. Ei nu cunosc cuvantul „limita”.

Dar ce mare prostie este pe lumea asta! Deschizi ochii si esti inundat de incultura si desfrau. Unii o numesc dezumanizare. As fi de acord, desi recunosc este prea trist cand vezi cat de influentabili suntem. Am cam uitat cum sa luptam si in ultimii ani prea mult ne multumim cu ceea ce ni se ofera. Parca ne place din ce in ce mai mult cuvantul „limita”. Ne place sa fim limitati. Problema este ca am ajuns sub nivel.

Dar care este nivelul? Nici asta nu mai stim. Fiecare isi impune anumite bariere in viata pe care trebuie sa le depaseasca mai devreme sau mai tarziu. Unii sa spunem ca  reusesc abia la 80 de ani sa depaseasca prima lor bariera. Il numim progres? Pentru ei da, este unul foarte mare.

E doar un exemplu trist. Din fericire nu suntem toti la fel. Asta este partea frumoasa, diferentele dintre fiecare persoana. Suntem unici si de aceea reusim sa ne separam cumva. Sunt multe diferente, dar toate se invart in jurul la una singura:

Unele persoane stiu ce inseamna „ a te limita”, iar alte persoane nu au auzit in viata lor de acest cuvant.

Anunțuri

Arta de a darui

Cand totul este gri si nu mai vedem nici macar la 2 m distanta, cand suntem orbiti si surzi, cand viata pare o continua lupta exista o solutie de scapare, de evadare: arta de a darui.

Am invatat de mici ca lumea este faurita din iubire. Cea mai importanta lectie invatata este cea a iubirii. Suntem ceea ce simtim, ceea ce gandim, ceea ce vorbim. Cuvintele prind viata, sentimentele creaza lumi magice, conexiunie dintre oameni devin din ce in ce mai puternice. Se amplifica, devenim mai buni, mai inimosi, mai calzi, mai oameni.

Nu mai exista ura si razbunare, suntem prieteni cu toti cei care ne-au injosit si toti cei care ne-au facut sa suferim sunt fratii nostrii. Poate ca ar trebui sa fie mereu Craciunul, poate asa lumea nu s-ar mai dezintegra.

A iubi este lucru mare. Fara aceasta arta nimic nu ar mai avea sens. Din iubire facem tot. Pasiunile noastre izvorasc din iubire, cele mai inovatoare lucruri au avut ca rod iubirea muncii, familiile sunt intretinute doar din acest foc care arde vesnic fara oprire. Si cum il alimentam?

Este chiar simplu, daca iubim, daruim. Vedem ceea ce este frumos in jurul nostru, iar frumusetea ne face sa oferim din ce in ce mai mult. Daruim un zambet fugar in autobuz, o floare rupta din gradina vecinului unei necunoscute, un sarut neasteptat, o imbratisare, o lacrima. Daruim pentru a ne face mai buni, mai feiriciti. Ne daruim pe noi altor persoane, daruim sfaturi, povesti de viata, sentimente si incercari. Daruim informatii si juraminte. Nu totul se rezuma la bani, masini si telefoane, nu toti ne dorim case si bijuterii. Nu orice femeie isi doreste pantofi si genti. Cardul de credit este rece si dur. Noi avem nevoie de cadura, suntem fauriti sa ne jucam cu focul. Si doar sufletul nostru are cheia. O persoana care iubeste si se ofera are lumea la picioare.

Cum sa te vindeci de boala secolului XXI

10569092_675367982555634_2464953508085802834_n

Depindem de oameni. Suntem atat de dependenti de oamenii din jurul nostru incat ne traim viata dupa tiparele lor, dupa ce spun ei, dupa cum vor ei, dupa ce le place lor.

Intai ii alegem cu grija dupa niste criterii prestabilite, iar dupa ce i-am ales ar trebui sa ii acceptam asa cum sunt, nu? Cu bune, cu rele, cu crizele si interiile lor, cu rasul nebun, cu timiditate, cu depresii sau cu fericire. Ar trebui sa ii acceptam pentru ca noi i-am ales. Nimeni nu ni i-a bagat pe gat, nimeni nu ne-a fortat sa traim intr-un anumit cerc. Dar noi nu facem asa. De la prieteni, parinti, iubiti, amanti, copii sau diferite cunostinte, fara sa vrem avem doi pasi in minte:

Pasul 1: Alegerea

Pasul 2: Modelarea

Pentru unele persoane mai exista si pasul 3: Alungarea. Fericiti sunt cei care totusi raman fideli doar celor 2 pasi.

De ce ii modelam? Pentru ca nu suntem multumiti de ei. Nu suntem multumiti de cum evolueaza, de ceea ce ne ofera, de cum ne trateaza, de cum se comporta cu noi, de cum vorbesc cu noi. Mai pe scurt, nu suntem multumiti de nimic. Si in minte ne tot vine expresia „ In locul lui eu nu as fi facut asa.”

Pe bune? Iti spun eu, ai fi facut exact la fel. Nu esti multumit de cei din jurul tau pentru ca pur si simplu nu esti multumit DE TINE. Daca ai fi multumit de tine, de cum evoluezi, de cum te comporti, de cum vorbesti, ai sti sigur ceea ce vrei in viata si ceea ce meriti. Ai sti pe cine trebuie sa ai langa tine si pe cine trebuie sa inlaturi. Nu ai incerca sa schimbi persoane care nu isi doresc acest lucru. Schimbarea trebuie sa vina intai si intai de la ei, apoi de la tine. E ca o lege nescrisa.

Acum 2-3 ani eram bolnava. Aveam o boala cronica in cea mai mare faza existenta: doream mereu sa schimb oameni. Credeam ca eu sunt cea perfecta si ca ei sunt cei defecti, ca ei trebuie adusi pe drumul cel bun. Si incercam sa schimb pe absolut toata lumea dupa cum imi doream eu. Era ca un job full time care ma seca de toata energia. Am avut multi prieteni care mi-au reprosat ca ii modelam dupa bunul plac. Uneori reuseam (pentru o scurta perioada de timp), iar uneori nu. Rezultatul final: persoanele plecau de langa mine pe rand, una cate una. Iar eu ma plangeam încontinuu ca raman singura.

Eram pe patul de spital, bolnava, secatuita de puteri si de atatea cautari. Ce vroiam eu sa gasesc? Prietenii perfecti? Barbatul perfect care sa fie mereu la cheremul meu? Colectivul minune?

Pana intr-o zi cand cineva a incercat exact acelasi lucru cu mine. Isi dorea fata perfecta, exact pe placul lui, la cheremul lui, cand isi dorea, cum isi dorea. Si mi-am revenit. Ii multumesc din suflet persoanei care m-a vindecat de aceasta crunta boala. Atunci am inteles in sfarsit. Am plecat de langa acea persoana fericita si cu zambetul pe buze. In sfarsit ma regasisem dupa multe cautari.

Eu eram problema! Trebuia sa lucrez la mine, cu mine, fiind fericita de cum sunt si de ceea ce sunt. Trebuia sa imi fac oridine in viata si in suflet pentru a reusi sa atrag ceea ce imi doresc cu adevarat. Trebuia sa imi dau seama de ceea ce meritam si de ceea ce imi doream cu adevarat de la mine, de la cei din jurul meu, de la partenerul de viata. Cand am fost fericita cu mine persoanele am inceput sa reapara si sa ramana. Si i-am acceptat exact asa cum sunt: frumosi, urati, enervanti, veseli, depresivi, pentru ca si ei ma acceptau frumoasa, urata, deprimata, cu toate imperfectiunile mele.

Vad peste tot persoane care stau in relatii nepotrivite si incearca sa isi repare partenerul de viata, sa il schimbe, sa il modeleze ca pe o plastilina. Trag si trag de acea relatie la nesfarsit. Cand vor intelege oare ca omul de langa noi nu se poate schimba? Pardon, isi schimba toanele in functie de anotimp, dar caracterul si sufletul mereu ii va ramane la fel.

Dupa aproximativ un an de zile de la vindecarea mea miraculoasa o persoana cu multa experienta de viata mi-a spus: „ Nu poti sa schimbi oamenii daca ei nu isi doresc acest lucru. Nu te poti baga cu forta in viata lor. Daca ei iti cer ajutorul, asta e partea a doua. Daca nu ti-l cer tot ce poti face este sa fii fericita tu cu tine. Doar tu cu tine! Accepta ca oamenii sunt diferiti.”

Unele persoane sunt fericite in felul lor, fel care pe noi ne socheaza. Dar ei SUNT FERICITI! De ce sa isi modifice fericirea dupa bunul tau plac? Nu vor face acest lucru!

Cand vom accepta diferentele care ne inconjoara vom observa frumusetea vietii. Nu ne trebuie o gloata de persoane perfecte, nu avem ne voie de acest lucru. Frumusetea vietii consta in micile defecte. Imperfectiunea este benefica.

Nu concura cu alte persoane si nu iti epuiza resursele pe alti oameni. Concentreaza-te pe tine, fii atent cu tine, evolueaza tu si cu tine! Concureaza tu contra ta. Fii mai bun ca ieri. Daca faci acest lucru vei fii mult mai multumit decat ai fi concurat impotriva alei persoane. Nesemnificative persoane. Uneori in viata trebuie sa fii si egoist.

Oamenii vin si pleaca. Revenind la ce am spus in introducere, de ce suntem dependenti de alte persoane? De ce ne irosim energia pe alte persoane? Pentru ca nu putem fi fericiti cu propriul nostru corp si suflet. Atunci cand ne vom canaliza energia pe evolutia noastra si nu pe a altora, atunci vom scapa si de aceasta boala cronica. Si vom fi liberi.

Si ii vom lasa liberi pe cei din jurul nostru sa fie exact ceea ce isi doresc, cum isi doresc, cand isi doresc.

M-am pierdut. M-am regasit.

10151915_750421264998455_5038685056733948029_n

Suntem suma clipelor din viata noastra, a momentelor prin care trecem, a iubirilor pierdute, a lectiilor invatate, a incercarilor repetate. Suntem suma a tot ceea ce am ales pana acum. Daca pui cap la cap toate alegerile facute vei ajunge aici. Iti place unde esti? Vrei sa schimbi ceva? O noua sansa poate? Un nou inceput?

Observ din ce in ce mai des ca sentimentul de regret incolteste in fiecare suflet. Prieteni dragi imi povestesc cat de mult regreta alegerile facute. Isi doresc sa se intoarca in timp, sa se afirme, sa fie mai indrazneti, sa iubeasca mai mult, sa ofere mai putin, sa nu poarte o masca. Dar toti ne dorim sa fim fericiti.

Recent 3 persoane mi-au spus cat de mult au regretat. Prima am fost eu. Celelalte doua se cunosc. Sunt persoane minunate pe care le iubesc enorm. Ne-am regasit in sfarsit si am reusit sa ne adunam. Povestindu-ne vietile ne tot intrebam „Unde ne pierdusem in tot acest timp?”. Vestnica si unica intrebare…

Cred ca am aflat care este cea mai mare greseala a omenirii. Nu suntem niciodata noi, cei adevarati, fara masti, fara zambete false, fara minciuni si fara sa ne mintim. Ne credem fericiti cand de fapt nu suntem. Ne pictam viata in roz bombon cu stelute si floricele, cand, de fapt, este gri spre negru cu fulgere si tunete.

Ne straduim mult prea mult sa ii multumim PE ALTII, cand tot ce trebuie sa facem este sa NE multumim PE NOI. Ne consumam pretioasa energie pentru a ne satisface parintii, prietenii, iubitii, amantii, cand, de fapt, tot ce trebuie este sa ne satisfacem PE NOI. Daca tu oferi si oferi si oferi fara sa ai nici macar o pretentie, tie ce iti mai ramane? Iti spun eu ceea ce tu stii deja: nu iti mai ramane ABSOLUT NIMIC.

Desigur ca poti sa oferi non-stop, dar la un moment dat te vei simti gol. Iar daca persoana de langa tine a fost invatata sa primeasca non-stop ea nu va stii ce si cum sa iti ofere in schimb, cum sa te faca sa te simti implinita si gata sa ofere la randul ei. Nu este vina ei ca tu nu ai invatat-o! Nu este vina ei ca tu nu ti-ai exprimat pretentiile si dorintele!

Cresti un copil, il educi si apoi primesti roadele. Daca il vei educa prost dupa ceva timp vei primi exact ceea ce meriti.

La fel este in orice fel de relatie.

Sa luam un exemplu. Traiesti o mare poveste de dragoste si cand iubesti incepi sa oferi si sa oferi si sa oferi. Uitam un lucru esential: cand oferi trebuie sa si primesti! Ne pierdem in relatie, incepem sa il multumim pe cel de langa noi, sa ii facem poftele, sa renuntam la ceea ce ne place si sa nu ne exprimam dorintele. Totul ca sa fie bine, nu? Si apoi cand nu mai putem oferi ne intrebam de ce iubitul/iubita noastra sta cu mainile in san.

De cate ori nu ati auzit replica: „ Am oferit atat de mult, am lasat absolut totul ca sa ii fie lui/ei bine. M-am lasat pe mine, mi-am lasat placerile si dorintele si m-am dat dupa el/ea. Si el/ea ce face? Unde am ajuns? Nu apreciaza. Nu am oferit destul? Ce trebuia sa fac mai mult?”

Si apoi vine marea revelatie. Trezirea la realitate. O palma peste ochi. Un pumn in spate.

Buna dimineata!

„ Parca am fost oarba in tot acest timp. Atatea luni/ ani de relatie ….unde m-am pierdut?”.

Te regasesti?

In viata am primit cativa pumni pe care nu ii voi uita niciodata. M-au schimbat, m-au adus cu picioarele pe pamant. Multumesc persoanelor care mi-au facut acest bine, care m-au batut de mama focului si care au reusit sa ma resusciteze la loc.

Cel mai recent pumn a fost o intrebare care am primit-o atunci cand nu mai stiam pe ce planeta ma aflam: „ Tu stii ce vrei in viata? Daca stii, atunci cum poti sa accepti sa fii calcata in picioare?”.

Si imediat de pe Pluto am ajuns inapoi cu picioarele pe Pamant.

Si nu am mai acceptat sa fiu calcata in picioare. Si mi-a fost atat de bine incat nu as mai accepta acest lucru niciodata.

Si m-am impus si mi-am exprimat pretentiile. Mi-am vazut de mine, m-am pus pe primul plan si nu m-am mai uitat pe undeva prafuita cum faceam inainte. Si imi este atat de bine !!!

Cand iti aduci aminte cine esti si ceea ce meriti cu adevarat nu ai cum sa pierzi. Cand ai pretentii la un moment dat primesti tot ceea ce iti doresti. Trebuie doar sa risti, trebuie doar sa ai curajul sa ceri.

Ne pierdem pentru ca nu stim de fapt cine suntem cu adevarat. Nu stim ce ne dorim, nu ne cunoastem adevarata valoare, ne multumim cu putin.

Zi de zi imi pun aceeasi intrebare: „De ce sa te multumesti cu putin cand poti avea totul?”.

Dupa ce citesti acest articol sper sa ai aceeasi revelatie pe care o am si eu.

Si sper sa nu mai uiti cine esti cu adevarat.