Arhive etichetă: dragoste

Arta de a darui

Cand totul este gri si nu mai vedem nici macar la 2 m distanta, cand suntem orbiti si surzi, cand viata pare o continua lupta exista o solutie de scapare, de evadare: arta de a darui.

Am invatat de mici ca lumea este faurita din iubire. Cea mai importanta lectie invatata este cea a iubirii. Suntem ceea ce simtim, ceea ce gandim, ceea ce vorbim. Cuvintele prind viata, sentimentele creaza lumi magice, conexiunie dintre oameni devin din ce in ce mai puternice. Se amplifica, devenim mai buni, mai inimosi, mai calzi, mai oameni.

Nu mai exista ura si razbunare, suntem prieteni cu toti cei care ne-au injosit si toti cei care ne-au facut sa suferim sunt fratii nostrii. Poate ca ar trebui sa fie mereu Craciunul, poate asa lumea nu s-ar mai dezintegra.

A iubi este lucru mare. Fara aceasta arta nimic nu ar mai avea sens. Din iubire facem tot. Pasiunile noastre izvorasc din iubire, cele mai inovatoare lucruri au avut ca rod iubirea muncii, familiile sunt intretinute doar din acest foc care arde vesnic fara oprire. Si cum il alimentam?

Este chiar simplu, daca iubim, daruim. Vedem ceea ce este frumos in jurul nostru, iar frumusetea ne face sa oferim din ce in ce mai mult. Daruim un zambet fugar in autobuz, o floare rupta din gradina vecinului unei necunoscute, un sarut neasteptat, o imbratisare, o lacrima. Daruim pentru a ne face mai buni, mai feiriciti. Ne daruim pe noi altor persoane, daruim sfaturi, povesti de viata, sentimente si incercari. Daruim informatii si juraminte. Nu totul se rezuma la bani, masini si telefoane, nu toti ne dorim case si bijuterii. Nu orice femeie isi doreste pantofi si genti. Cardul de credit este rece si dur. Noi avem nevoie de cadura, suntem fauriti sa ne jucam cu focul. Si doar sufletul nostru are cheia. O persoana care iubeste si se ofera are lumea la picioare.

Anunțuri

Fire in my soul.

5605f920db8a8bf722da3342393477d3
Te-ai ars vreodata?

E ca un foc ce arde in mine….si arde si arde…si cu cat il alimentez si mai mult devine si mai puternic, creste, se mareste, explodeaza, bum!

Tot ce imi doresc in acest moment este sa creasca din ce in ce mai mult, sa nu se stinga niciodata, sa fie intr-o continua explozie. Putem noi oare sa ne mentinem vesnic aprinsi? Putem noi oare sa hranim mereu acest foc? De unde gasim proviziile necesare? Nu vom obosi niciodata?

Cautarea poate fi chinuitoare…

Uneori cea mai mica scanteie poate crea flacara cea mai mare. Niciodata sa nu subestimezi puterea unui om, nu poti stii niciodata ce vulcan mocneste inauntru. Si sa il faci sa erupa? Nu cred ca iti doresti asta. Ca si in natura, vulcanii care au fost ani de zile inactivi pot provoca cele mai mari pagube, pot produce cele mai mari explozii.

Eu numesc acest foc pasiune. Este chiar simplu, din pasiune se nasc cele mai frumoase povesti. Oamenii au facut cele mai mari nebunii, au creat cele mai mari inventii si au avut viata la care au visat si toate aceste lucururi doar din pasiune.

Sigmund Freud a spus ca tot ceea ce facem izvoraste din doua motive: pasiunea si dorinta de marire ( realizare persoanala).

De aceea numa pot gandi la nimic altceva.

Ai fost vreodata pasionat de ceva anume? De cariera ta, poate. De o femeie geniala pe care ai pus ochii, de arta, de muzica, de lumea ciudata si neinteleasa, de fiecare barbat care a aparut in viata ta. Ai simtit asta macar o singura data?

Oare vedem noi in fiecare persoana potentialul ascuns? Focul ce se ascunde in fiecare? Il observam? Reusim sa il aprindem? Si daca ne uitam putin in jur observam ca oamenii prefera direct sa incendieze cladiri decat sa aprinda betisoare.

Macar o singura data sa lasam grijile, nimicurile lumii si sa ne uitam putin in sufletul nostru. Stinge lumina, pune o melodie care te inspira pe fundal, concentreaza-te, inchide ochii, simte-te. Simte-ti focul, cat de puternic este, cat mai trebuie alimentat? De unde porneste? Cine il alimenteaza si cine il poate stinge?

Si ce imi place cel mai mult este ca din pasiune se naste iubirea. Si ce este mai frumos pe lumea aceasta decat sa fii vesnic indragostit?

Te iubesc de la distanta

10390949_793971060637123_3701745432191053168_n

Si ce conteaza daca ne despart 10000000 de kilometri? Ce conteaza daca ne vedem doar de doua ori pe an cate 7 zile pe saptamana? Si ce conteaza daca eu sunt aici, iar tu esti acolo? Sufletul simte alt suflet cand ii este pe plac. Sufletul meu te simte.

Distanta nu desparte oameni. Distanta face totul sa fie mai frumos, mai placut, mai intens. Am intalnit oameni minunati in viata care nu au fost sa-mi fie aproape. Nu s-a putut. Cred cu tarie ca totul se intampla cu un motiv, iar pentru faptul ca unii oameni sunt departe de noi sigur exista o explicatie. La un moment dat amandoi ne vom da seama care este, ce trebuie sa invatam din asta, cat timp sa pastram sentimente minunate in suflet. Sau se vor pastra mereu?

Si da, te vreau aproape. Vreau sa mai rad cu tine, vreau sa mai pierdem ore si sa vorbim. Vreau sa ma faci fericita si sa ma bucur de fiecare clipa, fiecare secunda petrecuta impreuna. Trebuie sa profitam din plin pentru ca la noi timpul este limitat.

Chiar daca ne despartim ma gandesc mai mereu la tine, cu placere, cu un sentiment de iubire care ma face fericita. Si cand esti departe ma faci fericita, ce dar frumos ai! Sper ca si eu sa iti ofer macar un zambet pe buze.

Sa te imbratisez si sa nu iti mai dau drumul, sa te sarut usor ca pentru ultima oara. Iar apoi sa iti ofer iubire de la distanta. Si atunci cand esti trist si deodata, fara motiv iti apare un zambet pe buze sa stii ca am fost eu. M-am gandit la tine si ti-am transmis starea mea. Pentru ca distanta de la suflet la suflet este foarte mica.

Esti un om minunat si sunt foarte fericita ca te-am intalnit. Ma simt norocoasa.

Sunt o femeie norocoasa.

Cu drag , a ta iubita.

Noi, femeile, va multumim

1604873_759137080793573_1326720028546540269_n

Aruncam in voi cu pietre. Aruncam in voi cu orice gasim la indemana si nu ne este frica sa va lovim, pentru ca noi stim ca nu veti riposta niciodata. Ce barbat ar riposta in fata unei femei? Asa ca va lovim cu vorbe, cu fapte, uneori chiar cu pumnii si nu ne pasa. Noi stim ca este o lege: barbatul este cel puternic, sigur pe situatie, stabil, capul familiei, care poate suporta orice, iar femeia este cea vulnerabila. Saracutele femei, ele oare nu gresesc chiar deloc?

Fiecare avem parti bune si parti rele. Suntem ingeri si demoni in acelasi timp, iar cand intr-o relatie domneste partea demonica incepem sa ne punem semne de intrebare. Nu asteptam sa vedem de ce este asa, noi pur si simplu actionam si de multe ori o facem gresit.

S-a format o idee precum barbatii sunt prosti, nu stiu sa iubeasca, nu stiu sa pretuiasa, retardati, fraieri, curvari si lista poate continua. Stii despre ce vorbesc, nu? Te simti vinovata? Eu una ma simt. De cate ori nu ti-ai facut iubirea in toate felurile doar pentru ca te-a ranit? Si da, ai completa dreptate, te raneste. Dar si tu ranesti!

Hai totusi sa ne oprim pentru un moment si sa ne amintim lucrurile frumoase. Sa renuntam la ideea ca noi, femeile, stim tot. Ce am mai sti daca barbatii ar disparea pur si simplu?

Voi sunteti cei care ne oferiti stabilitate, cei care ne indrumati atunci cand suntem ratacite (si se intampla de foarte multe ori).

Voi sunteti cei care ne ascultati atunci cand avem probleme, ne ajutati, ne oferiti sfaturi. Sunteti stalpul nostru de sprijin atunci cand noi, femeile, cadem din picioare.

Ne ingrijiti, ne alintati, ne oferiti iubire. Si da, ne simtim atat iubite in preajma voastra!

Va intoarceti la noi mereu, pentru ca orgoliul feminin este imens si cineva trebuie sa lase garda jos. Voi stiti ca daca nu faceti un pas inspre noi ne vom indeparta.

Va multumim pentru ca sunteti drepti, corecti, iar atunci cand gresim ne pedepsiti. Noi ne suparam, dar stim ca este normal. Meritam sa invatam inca o lectie, nu?

Va multimim pentru ca ne suportati toanele, ifosele, nervii.

Va multumim pentru ca incercati sa ne intelegeti, desi realizati ca nu puteti intelege niciodata pe deplin o femeie.

Va multumim ca sunteti siguri pe deciziile voastre si nu va fofilati ca noi. Cand doriti ceva il obtineti.

Sunteti perseverenti, ambitiosi si stapani pe orice situatie.

Va multumim cand va lasati inima in bratele noastre, iar noi promitem ca vom avea grija de ea. Ne pare sincer rau cand o mai dam in bara.

Va multumim pentru micile atentii, cadouri, vorbe simple, dar cu un impact imens. Pentru noi orice gest conteaza si voi stiti asta.

Va multumim pentru ca ne iubiti imperfectiunile si defectele si nu doriti sa le schimbati.

Va multumim pentru ca sunteti barbati si ne lasati sa fim femei.

Pentru ca ne iertati atunci cand gresim.

Pentru ca orice s-ar intampla va uitati la noi cu dragoste si pasiune.

Fara voi am fi nimic. Ne-am modelat reciproc, am crescut impreuna, am evoluat, am invatat sa iubim. Si desi atuncam in voi cu pietre tot noi va pansam ranile. Sunteti pur si simplu superbi! Nu o spunem des, nu o recunoastem, dar fara voi nu am fi ajuns nicaieri.

Dar voi sititi acest lucru si zambiti in tacere. Pentru ca barbatii stiu tot, desi ne ofera impresia ca nu stiu nimic.

La 90 de ani inca te tin de mana…

lovers2

Ii vezi peste tot. Pe strada, la magazin, in parc, iesind din bloc si imediat ii observi pentru ca au ceva special, ceva rar, ceva doar al lor. Ei au ceva ce ne face sa zambim, sa fim increzatori, sa credem in iubire vesnica. Prin simplul fapt ca se tin de mana ei ne ofera o doza de putere si de speranta de care avem nevoie. Cersim dupa ea, cersim dupa iubire.

107027668

Se spune ca iubirea dureaza intre 3 si 4 ani. O prostie…

Iubirea dureaza atat timp cat iti doresti tu, atat timp cat lupti pentru ea, atat timp cat te uiti la cel de langa tine si iti doresti inca o zi alaturi de el…si inca o zi ..si inca o zi …pana cand ajungeti la 90 de ani si va tineti inca de mana. De ce? Pentru ca va este frica sa nu pierdeti momentele, sa nu risipiti zilele in zadar. Pentru ca mai sunt foarte putine…

Ne pierdem in nimicuri si uitam sa ne bucuram de ce este cu adevarat important. De multe ori ne pierdem timpul langa persoana nepotrivita. Chiar vrei sa te trezesti la 90 de ani si sa fii plin de regrete? Chiar vrei sa te uiti in urma si sa observi cat de mult ai ratat, cate persoane ai pierdut din cauza nimicurilor, din cauza orgoliului nemasurabil?

Vreau ca sa ma bucur de fiecare moment. Nu vreau sa am regrete, refuz asta. Vreau sa imi traiesc propria poveste de dragoste, sa iubesc neconditionat, sa fiu ranita, sa iert , sa gresesc, sa invat si in final sa le pot povesti nepotilor mei ce „telenovela” a fost viata mea. Dar vreau sa o fac impreuna cu sotul meu, tinandu-l de mana. Pentru ca l-am tinut si la 18 ani ..si la 35 …si la 55 si il voi tine si la 90 .